Polițiștii români, solicitați pentru identificarea unui bărbat omorât în Belgia în 2008

Polițiștii români, solicitați pentru identificarea unui bărbat omorât în Belgia în 2008
Publicat: 21/05/2017, 14:00
Actualizat: 26/03/2019, 05:01

Potrivit Poliției Române, autoritățile judiciare belgiene au cerut sprijinul oamenilor legii din România, pentru identificarea unui cadavru a cărui identitate este necunoscută. Corpul neînsuflețit, căruia îi lipseau cele patru membre, a fost descoperit în anul 2008, în saci de plastic aflați pe malul stâng al fluviului Meuse, din localitatea Amay – Belgia.

Conform descrierii făcute de organele judiciare belgiene, este vorba despre un bărbat de aproximativ 40 de ani, corpolent, cu păr șaten, care avea o cicatrice infra-ombilicală de 6 centimetri, orizontală, precum și o cicatrice rezultată, cel mai probabil, în urma unei operații de apendicită.

Totodată, pe corpul bărbatului decedat s-a identificat lanivelul umărului drept, un tatuaj care reprezenta două inimi străpunse de o săgeată și acoperite cu o panglică pe care erau inscripționate prenumele „SABINE” și „PETER”.

Pentru indentificarea corpului neînsuflețit, autoritățile judiciare din Belgia au transmis fotografii reprezentând reconstrucția facială a persoanei decedate, semnalmentele acesteia, precum și fotografia tatuajului pe care aceasta îl avea, structurilor judiciare competente din țările membre ale Uniunii Europene, prin intermediul Eurojust.

Poliția Română îi roagă pe cei care pot oferi informații care să conducă la identificare să sune la numărul unic de urgență 112 ori să anunțe cea mai apropiată unitate de poliție.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Raisa a fost găsită moartă. Fetița de doi ani dispărută ieri era într-o râpă și...
Mădălina Ghenea a stârnit controverse cu ultima sa apariție! S-a urcat pe masă și ce...
FOTO. „Ce rușine!”. Imaginile indecente pentru care Mădălina Ghenea a fost desfințată de fani
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Trei dintre rudele Raisei, fetița găsită moartă într-o râpă, sunt audiate de polițiști. Pista pe...
Cum a fost prinsă Bianca Iordache de iubit în timp ce îl ”traducea” cu vestitul...
TEST IQ | Aceste două poze par identice, dar nu sunt. Găsiți diferențele
"E vie? E vie?" Momentul în care jandarmii o găsesc pe Raisa moartă, în râpă....
Șocant unde au găsit-o moartă pe Raisa, fetița de 2 ani dispărută din fața casei
Ce au descoperit medicii legiști pe trupul copilei ucise la Botoșani. La ce a fost...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
S-a dus la RAR să înmatriculeze mașina dar a primit DOSAR PENAL
Propaganda rusă, greu de combătut. Republica Moldova intră într-o etapă critică pentru a face faţă...
Cel mai SENZAȚIONAL film al lui Demi Moore! Câți ani avea pe atunci?
Aceste mașini vor fi interzise de pe șosele. UE vrea să le elimine
Inna, fanul luxului pe patru roti. Cum a ajuns artista pe lista neagră de la...
Motivul pentru care Violeta Bănică și Radu Ștefan Bănică nu s-au cunoscut până la vârsta...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
Cristina Șișcanu și Mădălin Ionescu, acuzați că mimează fericirea în mediul online! Cum se înțeleg,...
"Era o fată nevinovată". Ipoteza polițiștilor în cazul fetiței de doi ani din Dolj găsită...
BANCUL ZILEI. Într-o zi vine o băbuță la Banca Națională să depună o suma mare...
Shuntaro Hida, ochii care au văzut bomba atomică lovind Hiroshima. Ziua în care Soarele a...
×